Personal Waldorf Sophia

Angelica Moga

Managerul Școlii, Inițiatorul Proiectului și Membru Fondator

Waldorf Sophia este darul nostru către lume, o particică din contribuția noastră la evoluția omenirii. A crea “o școală în care copiii să intre când sunt mici și să iasă când sunt mari, trăind împreună ca frații” a fost dintotdeauna prezent ca impuls în viața mea. Găsesc fericire în ceea ce fac pentru lume, motiv pentru care experiența antreprenorială de peste 15 ani și lucrul cu adulții în ateliere de dezvoltare personală și schimbare comportamentală în business au constituit aperitivul acestui fel principal de astăzi. Mă bucur să pot fi de folos, să pot aduce schimbare, să pot spune “Da! Am lăsat ceva în urma mea, dincolo de averi și senzații.

 

Miron Moga

Director de Dezvoltare și Membru Fondator

Eu am crescut în mediul Waldorf. A face o școală Waldorf este ceva natural, ține de echilibrul uman, de ritmul vieții, de întemeierea unei familii. Pentru mine Waldorf este o familie în care există o mamă, un tată, un copil. Acest mediu este unul sănătos, unde generațiile se oglindesc și viața are continuitate. Punând cărămidă lângă cărămidă, putem plasmui în prezent, viitorul. Acesta este rolul școlii, menține echilibrul vieții, echilibrul uman, iar viața se dezvoltă armonios.

Diana Gubaș

Membru Fondator

Întotdeauna am fost pasionată de natură, sănătate,
nutriție, spiritualitate și modalitățile prin care putem atinge idealul de
minte sănătoasă într-un corp la fel de sănătos. Îmi investesc tot timpul și
energia în dezvoltarea personală și documentarea pe temele care mă interesează, astfel încât să pot oferi informații valoroase celor care îmi împărtășesc viziunea. Mă motivează să stau alături de școală și să fiu fondator. Ma preocupa creșterea copilului meu și viziunea mea inspre o nouă generație, crescuta în iubire. Rezonez la maxim cu sistemul de învățământ Waldorf, unde copiii își pot descoperi cu adevărat sinele și ceea ce iubesc să facă.

Iulian Dudiță

Membru Fondator

Cred cu tărie că suntem responsabili de mediul în care trăim, iar metoda cea mai bună de a avea grijă de el este să avem grijă de cum educăm copiii. În prezent sunt președintele Asociației Tot Mai Verde din Brașov și, alături de Școala Liberă Waldorf Sophia, transmitem un mesaj important, acela de a iubi natura, atât pentru binele nostru, cât și pentru cel al generațiilor următoare. 

Susțin principiile și valorile educației Waldorf ca fiind eficiente academic, însă și mai eficiente din punct de vedere social și practic. Copiii se dezvoltă armonios, integral, având ca scop cunoașterea de sine și dezvoltarea unei personalități, nu doar exersarea memoriei.

Senior Management Team

Personal administrativ

Copie a Fără titlu (6)

Angelica Moga

Manager financiar
Copie a Fără titlu (7)

Miron Moga

Director dezvoltare
Copie a Fără titlu (8)

Mădălina Săcuiu

Manager
Copie a Fără titlu (11)

Nagy Edith

Secretară
Copie a Fără titlu (10)

Octavian Smărăndescu

Marketing
Copie a Fără titlu (9)

Eliza Filip

Marketing

Personal nedidactic

Lavinia Valentina Rotariu – Asistent medical

Timea Krizbai – Consilier Școlar

Tibor Nagy – Întreținere și aprovizionare

Cristian Ștefan Knautz – Întreținere și reparații

Roxana Caroli – Lucrător bucătărie

Mariana Bandi – Îngrijitoare

Mihaela Vancea – Ajutor bucătărie

Gica Fundureanu –  Îngrijitoare