Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit.
În grupele de grădiniță există o atmosferă de familie, ce derivă atât din modul de interacțiune cu dascălul și copii, culorile calde, materialele naturale (lemn, bumbac, lână, mătase), dar și aranjarea spațiului cu elemente ale universului casnic, cu care copilul este deja obișnuit (zona de bucătărie, casa păpușilor și altele). Specific la Waldorf sunt grupele mixte de vârstă, ca într-o mare familie (copilul trecând, pe rând, atât prin etapa de copil mai mic, de care alți copii mai mari au grijă, cât și prin cea de copil mare, care, la rândul său, își asumă responsabilități pentru cei mai mici).
În pedagogia Waldorf ritmul este foarte important, este cel care le dă copiilor sentimentul de siguranță și le transformă în obișnuință unele acțiuni. Copiii răspund puternic la ritm și se simt integrați într-un firesc al vieții. Ritmul antrenează întreaga ființă a copilului, nu doar componenta sa intelectuală. Bazându-se pe aceasta cunoaștere profundă a ființei umane și a legăturilor indisolubile cu natura și cu universul, Rudolf Steiner, fondatorul pedagogiei Waldorf, și-a fundamentat sistemul pedagogic pe o respectare și o aplicare generală a ritmului în educația armonioasă și sănătoasă a copilului, accentuând experiența ritmurilor orei, zilei, lunii, anului.
Un prim exemplu de aplicare a ritmului în activitatea zilnică în grădinița Waldorf este acela că se ține cont de o alternanță necesară, ca într-un proces de respirație, între momentele în care copiii primesc ceva și acumulează (inspirația) și momentele în care ies în afară, sunt lăsați să exteriorizeze (expirația). Dacă aceste tipuri de acțiuni nu sunt alternate în mod echilibrat, copiii fie devin obosiți, palizi, apatici, fie extrem de agitați.
Ritmul este reflectat și în programul zilnic, fiecare zi având o activitate principală – luni desenăm, marți facem pâine, miercuri meșterim, joi facem salată de fructe și vineri pictăm. Copiii au siguranță și predictibilitate în privința programului și asta îi bucură și le dă comfort sufletesc.
Comunicarea liberă, creativă este susținută prin basm, teatru de marionete, teatru de masă, teatru cu roluri. Acestea nu reprezintă doar momente distractive, fiind încărcate de mesaje sufleteşti, pline de imagini lăuntrice, care prezintă calea de dezvoltare şi maturizare sufletească. Versurile, basmele, mişcarea, cântul, desenul, pictura şi modelajul sunt larg folosite în spaţiul grădiniţei, cu variaţiunile aferente anotimpurilor, îndeletnicirilor omeneşti şi sărbătorilor anului, o bună parte din timp copiii petrecând-o şi în aer liber în grădină.
Toate activităţile sunt menite să îi educe copilului abilitățile pentru lucru intenţional: atenţia concentrată, capacitatea de a răspunde la cerinţe formulate verbal, răbdare de a duce un lucru la bun sfârşit, relaţionarea caldă cu ceilalţi colegi şi respectarea autorităţii pedagogului.
Jocul este activitatea fundamentală a copilului preşcolar. El influenţează întreaga sa conduită şi prefigurează personalitatea în plină formare a acestuia. Jucându-se, copilul reflectă impresiile primite, remodelându-le într-un mod personal şi dându-le valenţele necesare propriei dezvoltări. El transpune lumea în joc, în mod creativ. De aceea jocul trebuie să fie liber.
Prin joc se manifestă dorinţa copilului de învăţare şi înţelegere, de ataşament sufletesc şi de manifestare a posibilităţilor. Jocul îl ajută să socializeze în mod progresiv, să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţine, îi dezvoltă limbajul îi îmbogăţeşte orizontul de cunoaştere în toate domeniile.
Observând cu atenţie copiii, dascălul poate recunoaşte adesea la ei modele comportamentale ce vin de la adulţi, în speţă chiar de la el!Poate realiza astfel cât de puternică este capacitatea de a imita a copilului. De asemenea, are prilejul de a se autocorecta. Modelul dascălului este urmat cu consecvenţă de copil, comportamentul său având un efect educativ mai puternic decât cuvintele. O condiţie necesară unui dascăl (în grădiniţa Waldorf) este aceea de a fi un model pentru copii. Având în vedere autenticitatea perceptivă a copilului, nu putem vorbi doar de o atitudine formală. Copilul percepe atitudinile şi trăirile sufleteşti care stau în fundalul faptelor şi comportamentului adultului. Astfel, ţinuta morală, consecvenţa, coerenţa, interesul autentic, dar şi opusul lor sunt percepute de copil şi acţionează formator asupra lui. Chiar şi atunci când nu este „un model demn de urmat” adultul este un model pentru copil, care ia totul drept bun, la propriu, la această vârstă.
Cum poate dascălul fi un bun model? Fără a-şi propune perfecţiunea, este important ca el să aibă o strădanie interioară în a se perfecţona şi mai ales în a fi de un ajutor real copilului. Dăruirea cu care se dedică copiilor este resimţită de aceştia şi primită cu recunoştinţă, oferind un model de comportament demn de urmat. Autenticitatea generează recunoaştere din partea copilului şi sinceritate din partea acestuia.
